Borcea vrea să taie în carne vie! **”Prințul” Cristea, între Poli și arabi! Vezi ce se întâmplă cu ceilalți!

  • Publicat:
  • Actualizat:

Adrian Cristea are ocazia să scape de Dinamo, intenție pe care
și-a manifestat-o de foarte multe ori. „Prințul” face parte din
lotul răzvrătiților din Ștefan cel Mare și este pe cale să se
despartă de „câini”. Marian Iancu a declarat că îl urmărește de
foarte mult timp și că îl vrea la Poli: „Joacă intenționat
așa, ca să scape de Dinamo

Dinamo e decisă să taie în carne vie. Șefii din Ștefan cel Mare
nu sunt dispuși să îi ierte pe revoltați și anunță măsuri fără
precedent.

E indmisibil, ce s-a intâmplat. Vor fi suspendați! Dintre
ei, doar Alexe va mai juca la Dinamo.
„, a spus Borcea din
America.

Ca să îl ia de la Dinamo, pe Cristea, Iancu trebuie să se lupte cu
arabii și să îl convingă pe Giovani Becali să îl redirecționeze
spre Bega. Agenții le caută și celorlalți jucători echipe; astfel,
Zicu are variantele Urziceni sau Rapid, în timp ce Bratu și Boștină
pot ajunge în Grecia sau Cipru.

„Adrian Cristea este poate unul din cei mai importanți
jucători din România. A avut o singură repriză în care a arătat ce
poate, dacă nu mă înșel împotriva celor de la Panathinaikos. Noi îl
urmărim, știm că a jucat foarte bine. Eu cred că el face totul
special, pentru ca Dinamo să-l lase să plece mai repede și mai
ieftin. Îl vreau la Timișoara și sunt convins că acum i-a crescut
prețul, după această declarație”
, a declarat Iancu la
gsptv.

„Cristea
joacă doar când vrea”


„Este jucătorul ce poate să elimine cel mai ușor un adversar, e
jucătorul care poate să facă diferența cel mai ușor, care poate să
dea pase în adâncime, are șut, apare la gol, dar doar atunci când
vrea”
, a mai spus Iancu.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Nu e o glumă! Stațiunea din România unde o noapte de cazare costă doar 35 de lei
Nu e o glumă! Stațiunea din România unde o noapte de cazare costă doar 35 de lei
„Absolut ridicol”. Scandal în Anglia, după decizia luată de Tottenham față de Drăgușin & Co: „Pură lăcomie!”
„Absolut ridicol”. Scandal în Anglia, după decizia luată de Tottenham față de Drăgușin & Co: „Pură lăcomie!”
Andreea Bălan recunoaște că despărțirea de Victor Cornea nu este ușoară: „El nu se întoarce, asta este diferența”. Cât de greu îi este când sportivul pleacă în turneu: „Dorul este mare”
Andreea Bălan recunoaște că despărțirea de Victor Cornea nu este ușoară: „El nu se întoarce, asta este diferența”. Cât de…
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Anamaria Prodan, detalii intime despre relaţia cu Ronald Gavril: „Acesta este avantajul să ai un iubit mai tânăr”
Anamaria Prodan, detalii intime despre relaţia cu Ronald Gavril: „Acesta este avantajul să ai un iubit mai tânăr”
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
EXCLUSIV. Florin Piersic, mesaj emoţionant de pe patul din spital:
EXCLUSIV. Florin Piersic, mesaj emoţionant de pe patul din spital: "Să ştiţi că nu vreau să ne despărţim niciodată"
Descoperire HALUCINANTĂ în testicule umane! Este de necrezut
Descoperire HALUCINANTĂ în testicule umane! Este de necrezut
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
S-au luat la bătaie în ultimul hal, în Parlamentul României. VIDEO EXCLUSIV
S-au luat la bătaie în ultimul hal, în Parlamentul României. VIDEO EXCLUSIV
Se dau 500 DE LEI OBLIGATORIU în România. Marcel Ciolacu: E directivă europeană
Se dau 500 DE LEI OBLIGATORIU în România. Marcel Ciolacu: E directivă europeană
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
O alergare de 30 de minute sau 10.000 de pași? Care este, de fapt, cea mai bună cale pentru slăbire
O alergare de 30 de minute sau 10.000 de pași? Care este, de fapt, cea mai bună cale pentru slăbire
Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului
Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului
Iei amendă dacă circuli pe interzis în parcarea supermarketului?
Iei amendă dacă circuli pe interzis în parcarea supermarketului?
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu urări pentru 21 mai
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu…
×